Marţi,  18. Septembrie 2018  -  17:06:24
Poker, Sports Betting, Casino Poker, Sportwetten, Casino BonusBonusBonus.cz BonusBonusBonus.sk Poker, kasyno, bukmacher BonusBonusBonus.hu BonusBonusBonus.ru Poker, Sports Betting, Casino
PROFIL

Mike Matusow alias "The Mouth"

Ultima Actualizare: 2. Aprilie 2014
 
Full Tilt Poker
„Pokerul mi-a ridicat respectul de sine la un nivel mai înalt deoarece eram atât de bun la acest joc. M-a făcut o persoană mai bună.”
Mike despre vocația sa
30.04.1968
Los Angeles, US
Taur
Necăsătorit
Henderson, SUA
SUA
A lucrat în magazinul de mobilă al familiei sale, mai târziu ca dealer
Pokerul, călătoriile, schiatul, fotbalul, jacuzzi
Totul în afară de country
Shawshank Redemption, Rounders, Titanic
...ca adolescent, jucând poker video
-
Agresiv
"L-aș putea învinge cu ochii închiși." (Daniel Negreanu încearcă să-l tachineze pe Mike la turneul WSOP 2002 Limit Omaha Hi Lo - Mike a câștigat)
Este faimos pentru că este palavragiu (comportamentul său la masa de poker este foarte controversat); a început să plângă la turneul WSOP deoarece a fost eliminat; tot timpul poartă un pandantiv din aur pe un lănțișor, care este alcătuit din 2 litere ebraice - “chai” care înseamnă “trăind”; a pierdut $ 20,000 jucând tenis împotriva lui Gus Hansen; este considerat unul dintre cei mai buni jucători de Omaha din lume; îi place să-l tachineze pe "Poker Brat" Phil Hellmuth (ex. "Philly nu poate juca!"); este proprietarul unei case de 350 m² cu un tavan de tip catedrală

Copilăria și adolescența

Mike a fost interesat de diferite lucruri chiar de când era mic: cu cât mai multă rivalitate și competiție găsea în ceva, cu atât mai mult îi plăcea. Indiferent de vreme el construia mașini de curse, juca biliard sau ieșea să joace bowling, Mike Matusow era mereu în căutarea competiției.

La început Mike a încercat să lucreze ca mecanic auto, dar a renunțat în curând pentru a lucra în afacerea cu mobilă a familiei. El nu a mers la facultate.

Mike a avut prima experiență cu pokerul când era adolescent, după ce un prieten i-a spus despre pokerul video. El a câștigat 85 $ în prima seară. De atunci el a jucat până la leziuni repetate de la tensiune la mâini și umeri. Cu această nouă dependență, el deseori rămânea fără bani, și dacă era necesar șterpelea fără scrupule din poșeta mamei sale. Când a ajuns la un punct când nu mai era cale de întoarcere și a realizat că nu poate trăi fără poker, a apelat la Gamblers Anonymous. Totuși, acest lucru s-a întâmplat o singură dată.

Talent înnăscut la poker

La vârsta de 18 ani Mike Matusow a început să lucreze ca dealer la “Sam’s Town Hotel and Gambling Hall” în Las Vegas. În anul 1989 Steve Samaroff, care era unul dintre colegii săi și un jucător de poker mai experimentat, l-a învățat să joace Texas Hold’em. Steve l-a susținut constant și chiar a achitat comisioanele de intrare pentru turnee, chiar după ce Mike a pierdut toate câștigurile sale la pariuri sportive în cazinou. Mike consideră că acesta este motivul din cauza căruia el ar ajuta acum financiar oricând pe alți jucători. El știe că nu ar fi avut o șansă să continue cariera de jucător profesionist, dacă nu l-ar fi susținut prietenul său.

Seara, după ce termina lucrul la cazinou, el a început să participe la turnee de poker, care se țineau în același hotel. În acest moment el deja era hotărât să devină jucător de poker profesionist. Cu toate că iubea jocul, nu prea câștiga mult. Când a început să joace mai bine, el a înțeles că poate să câștige mai mulți bani jucând poker decât lucrând ca dealer. El a renunțat la serviciu și a început să-și îmbunătățească abilitățile la poker.

Uitându-se înapoi, Mike își aduce aminte: „Când aveam 21 de ani, eram practic un suflet pierdut care nu știa ce vrea să facă. Nu eram bun la multe lucruri până am început să joc poker, eram un geniu absolut la el, și probabil pokerul este unul dintre puținele lucruri în viață la care sunt foarte bun. Le spun oamenilor tot timpul, chiar nu sunt cel mai deștept dar am o minte excelentă pentru poker și sunt foarte fericit cu acest dar de la Dumnezeu, darul de a juca poker. Sunt acel tip de bărbat care s-a luptat mult cu încrederea în sine în timpul adolescenței. De multe ori simțeam că respectul meu este la un nivel foarte jos iar pokerul m-a ajutat să devin mult mai încrezut în sine deoarece eram atât de bun la joc. M-a făcut o persoană mai bună.”

La începutul anilor 1990, Mike a început să observe alți jucători de poker și tehnicile lor. În curând, jocul său a devenit mai bun și el s-a înregistrat la un turneu local mic, pe care l-a câștigat. Măgulit de această victorie, el a început să participe cu regularitate la turnee mici și a câștigat suficienți bani pentru a-și umple contul bancar și pentru a câștiga puțină încredere în sine. Mike a decis să facă următorul pas și să folosească banii câștigați pentru a participa la jocuri de bani în tot Las Vegas-ul. S-a specializat în Omaha Hi Lo, la care s-a remarcat foarte repede. Până în ziua de azi Mike Matusow este considerat unul dintre cei mai buni jucători din lume la Omaha Hi Lo.

Cazinouri mari de poker online cum ar fi Ladbrokes Poker de obicei le oferă jucătorilor săi Omaha Hi Lo. Dacă urmați link-ul nostru la Ladbrokes Poker acum, veți primi un bonus special de bun venit!

În anul 1997 Mike Matusow a participat pentru prima dată la Campionatul Mondial de Poker (WSOP). El s-a clasat al doilea după Scotty Nguyen în Omaha 8/b.

La Campionatul Mondial de Poker din 1998 Mike a plătit o treime din plata de participare a lui Scotty Nguyen la evenimentul principal de 10,000 $ Texas Hold’em nelimitat. Deoarece Nguyen a câștigat turneul, el i-a întors lui Matusow 333,333 $.

Un an mai târziu Mike a câștigat prima sa brățara WSOP jucând în turneul Hold’em nelimitat cu intrarea de 3,500 $.

La WSOP din 2001 a reușit să ajungă pentru prima dată la masa finală și s-a clasat pe locul șase la turneul de Texas Hold’em nelimitat de 1,000 $.

Un an mai târziu el a câștigat a doua brățară de aur la WSOP turneul Omaha 8/b cu intrarea de 5,000 $.

Deoarece Mike Matusow nu este niciodată mulțumit de jocul său, el încearcă să-și îmbunătățească capacitățile la poker iar din această cauză el este tot timpul cel mai bun jucător de la masă – oriunde ar juca. El este considerat unul dintre cei mai buni jucători de Omaha din lume.

Problemele cu drogurile

Viața personală a lui Mike a început să se schimbe în anul 2000, când se simțea din ce în ce mai deprimat cu toate că era unul dintre cei mai de succes jucători de poker. Încurajat de prietena sa de atunci, o stripteuză din Puerto Rico, el a încercat droguri la o petrecere în clubul de noapte „Club Rio” din Las Vegas. La scurt timp, el lua cu regularitate ecstasy, lucru care l-a ținut departe de masa de poker luni de zile. Indiferent de petrecere, Mike era întotdeauna binevenit – în special deoarece era suficient de generos să aprovizioneze și ceilalți oaspeți cu droguri. Mai târziu a început să utilizeze și cocaină și în același timp, s-a întors la masa de poker. Nu a trecut mult timp până avea un orar fix de-a lungul săptămânii: petreceri de vineri până luni și poker marți, miercuri și joi...

După numai un an de viață atât de “intensă”, el a început să observe consecințele. Mike nu mai era capabil să citească fețele adversarilor săi și nu se putea concentra la nimic. Astăzi spune:

„Drogurile mi-au distrus creierul și nu mai puteam juca. Încearcă să fii un jucător de poker, așează-te la masa de poker, dar fără talentul tău.”

La WSOP din 2001 Matusow a reușit să ajungă la masa finală a evenimentului principal și s-a clasat pe locul 6, cu un premiu în valoare de 239,765 $. Cu toate acestea el a început să-și facă griji în privința carierei sale în poker. În acel moment, iubita sa i-a propus să încerce „speed” deoarece nu îi va afecta jocul și se presupune că menține jucătorii de poker treji și concentrați. De atunci, acesta a devenit drogul său preferat și el era într-atât de fericit, încât într-un interviu el a declarat că numai datorită acestui drog el a ajuns la masa finală a WSOP din 2001.

În septembrie 2002 Mike a invitat aproximativ 30 dintre cei mai buni prieteni ai săi la o petrecere în cazinoul Palms. Deoarece împărțea droguri gratuit, a cerut 250 $ per persoană pentru a acoperi cheltuielile. Unul dintre oaspeți era un bărbat pe nume Mike Fento, care bineînțeles a primit și el pastile ecstasy. Fento a plecat în curând de la petrecere dar de atunci a devenit o prezență permanentă în viața lui Mike: el îl invita la cină, la cinema și îl asculta pe Mike zis și „The Mouth” când se supăra cu privire la ceva. Fento părea să i se destăinuit lui Mike atunci când i-a spus că face parte din crima organizată și că se va muta în Las Vegas pentru a deschide un club de striptease. El de asemenea a menționat că organizația criminală era în căutare de moduri de spălare a banilor, astfel i-au oferit lui Matusow 6,000 $ pentru fiecare 10,000 $ spălați. La început Mike a refuzat deoarece nu a fost implicat niciodată în spălare de bani.

După o anumită perioadă, Fento i-a cerut lui Mike să organizeze droguri pentru prietenii săi, iar Mike a fost de acord și a făcut tot posibilul să-și țină promisiunea.

Mike Matusow nu a luat droguri între lunile mai și septembrie 2003, deoarece încă o dată s-a simțit incapabil să joace poker. Fento și-a ajutat „protejatul” să scape de această dependență, iar Mike s-a simțit o persoană diferită.

În timp ce Mike juca la un turneu la Borgata în Atlantic City, a primit un apel telefonic de la un dealer din Las Vegas, care a strigat la el: „Mi-ai făcut cunoștință cu un agent DEA. Mike Fento e un agent al departamentului de droguri. Să nu mă mai suni niciodată.”

Lui Matusow nu-i venea să creadă ce auzea și l-a sunat pe un presupus prieten al lui Fento, care a negat toate acuzațiile. Apoi Mike a revenit la telefon cu dealer-ul său, care i-a spus că doi agenți DEA i-au percheziționat casa după ce au primit informație de la Fento. Mike a subestimat situația complet și nu s-a deranjat tare – crezând că Fento știa că el nu este un traficant de droguri.

Închisoare și revenire

Pe 25 septembrie 2003, la aproximativ 9.30 a.m., Mike Matusow a fost arestat și acuzat de vânzare și trafic de substanțe interzise cum ar fi cocaina și ecstasy. Chiar în timp ce era arestat, el credea că este vorba de o neînțelegere teribilă.

Poliția i-a propus lui Matusow să poarte microfon pentru a obține dovezi concrete împotriva altui jucător de poker și deținător al unui club de noapte care a fost acuzat de implicare în afaceri de droguri. Mike a refuzat să coopereze cu poliția deoarece era prea speriat de prietenii persoanei a cărei era clubul de noapte, care făceau parte din scena locală a crimei organizate. Cu ajutorul avocatului lui Mike, David Chesnoff, Matusow a fost acuzat numai de atac și a reușit să scape cu numai 6 luni de închisoare într-o închisoarea districtului.

În timp ce lucra la cazul lui Mike, Dave Chesnoff l-a descris pe clientul său în felul următor: „Mike este naiv pentru o persoană atât de deșteaptă ca el, […] Mike are o inimă mare, lucru care îi aduce multe necazuri.”

Din septembrie 2004 până în aprilie 2005 Matusow a fost închis în închisoarea districtului Clark din Las Vegas. În această perioadă a crescut interesul său pentru pariurile sportive și el a pierdut aproape toți banii pe care i-a câștigat (250,000 $) la masa finală de la Turul Mondial de Poker. Mike și-a promis că după ce va fi eliberat va juca poker și mai bine. Când „The Mouth”, Phil Hellmuth a fost cel care i-a dat oportunitatea să înceapă o nouă carieră în poker împrumutându-i 5,000 $. Cu acești bani Mike a participat la câteva turnee la cazinouri de poker online precum Full Tilt Poker și a câștigat 750,000 $ într-un timp foarte scurt.

El a pierdut aproape toți banii pe care îi mai avea, iar prietenii lui încercau să-l țiă departe de pokerul online, luându-i tastatura și mouse-ul.
La evenimentul principal al Campionatului Mondial de Poker din 2005 au participat 5,619 jucători iar Mike s-a clasat pe locul 9.

Comportament controversat la masa de poker

Mike Matusow este faimos pe scena pokerului pentru deciziile proaste. Obiceiul ghinionist da a interpreta greșit o situație în care aproape a câștigat este cunoscut ca “Mike Matusow Blow-up” sau “Mike Matusow Meltdown”. Într-un interviu din 2005 pentru “Card Player Magazine” el a spus că face terapie, care speră să-l ajute să evite aceste “blackouts”. În același interviu el a menționat că suferă de ADHD (hiperactivitate cu deficit de atenție) și că primește medicamente pentru a o ține sub control.

La WSOP din 2005, Mike Matusow a acordat audienței oportunitatea de a asista la una din crizele sale faimoase “meltdowns”. El a fost acuzat de comportament necorespunzător de către dealer și directorul turneului a fost nevoit vină și să decidă cine are dreptate. Deoarece adversarii săi erau de-acord cu el susținând că Mike nu a făcut nimic greșit, directorul turneului doar l-a avertizat. Câteva secunde mai târziu Mike nu s-a putut abține și – fiind supărat pe acuzațiile aduse – a folosit cuvântul cu F, care i-a adus o penalizare de 10 minute. Pe scurt, în total penalizările lui au fost de aproximativ 40 de minute. Audiența l-a aplaudat când a plecat.

Mike nu consideră deloc că nu este întocmai iubit de public: „Nu am o reputație atât de proastă, pur și simplu îmi place să mă distrez. Sunt aici pentru ca să fac sportul, sau cum doriți să-l numiți, mai agreabil pentru public. Omenii nu se vor uita la poker dacă opt persoane stau în jurul mesei de poker în liniște. Oamenii caută spectacol. [...] Iar eu sunt așa cum sunt - nu mă schimb din cauza camerelor de luat vederi, cum fac alți oameni. Eu mă comport ca imbecilul care sunt, spun ce vreau pentru că nu-mi pasă ce cred oamenii despre mine.”

Succes în lumea virtuală și cea reală a pokerului

Mike a fost invitat să participe la Turneul Campionilor WSOP în noiembrie 2005 datorită succesului său extraordinar la masa finalăWSOP: Turneul la care a fost invitat era un freeroll, ceea ce de obicei este un turneu promoțional, iar participanții nu trebuie să achite comisoane de intrare și participare.

La acest turneu,114 din cei mai buni jucători din lume se luptau pentru premiul de bani în valoare de 2,000,000 $. În acest turneu, Mike a jucat cel mai bun poker vreodată și a devenit primul jucător, chiar și până în ziua de astăzi care a câștigat 1,000,000 $ de 2 ori în același an. Printre mulți alți jucători, el l-a învins pe Phil Helmuth și Hoyt Corkins și a obținut titlul Turneului Campionilor.

Un an mai târziu, el a revenit la masa finală a turneului campionilor și s-a clasat pe locul trei, după câștigătorul Mike Sexton și finalistul Daniel Negreanu.

Mike nu pare a fi un fan mare al jucătorilor de poker online: „Jucătorii de poker online sunt cei mai proști jucători din istoria omenirii. Joc împotriva unor neexperimentați care tocmai si-au dat banii. Ei aduc 13,000 $, 14,000 $ când nu pot câștiga nimic. Așa ceva vezi numai online. Acest lucru nu s-ar întâmpla niciodată la un joc live. Eu strivesc la nelimitat online.”

Mai mult, el are un rol în sezonul doi al High Stakes Poker și deseori apare în alte evenimente de poker. În 2004 el a participat la Aruba Poker Classic (Parte a Turneului Internațional de Poker) și evenimente speciale cum ar fi Bad Boys of Poker și Poker Superstars.

“The Mouth”

Mike Matusow poate deveni foarte emoțional uneori. A demonstrat acest lucru la WSOP din 2004, când a început să plângă după ce a fost eliminat. În tipul evenimentului principal de la WSOP 2004, “The Mouth” era cel mai cunoscut subiect din difuzările sportive ESPN. În duelul său cu Greg Raymer, care a câștigat evenimentul, Mike l-a abuzat verbal atât de mult că Raymer nici nu a vrut să de-a mâna cu el după ce a câștigat. Mike a spus într-un interviu, că totul a fost de dragul camerelor de luat vederi:

“Am făcut-o pentru camerele de luat vederi. Mă distram. El era unicul care avea șanse să mă învingă. Deci, vorbeam foarte urât cu el.”

Mike pur și simplu nu poate tăcea, de aici și porecla The Mouth (gura). El este faimos pentru vorbit urât la masa de poker iar fanii l-au îndrăgit pentru asta. Alții - și adversarii săi – pe de altă parte, cred că acest lucru distrage atenția. Mike este de părere că „activitatea verbală” îl ajută să fie conștient mintal la masa de poker. De asemenea, ascunde faptul că este un jucător foarte priceput care joacă mâini riscante și care își poate elimina adversarii dacă are o mână acceptabilă.

Crizele lui Mike Matusow sunt legendare în scena pokerului, iar acesta nu ar fi un articol deplin despre Mike Matusow fără unul sau două citate:

“Cred că sunt una dintre cele mai plăcute persoane ale turului, cred că majoritatea oamenilor mă plac, mă distrez foarte mult cu ei. Îi tachinez, dar îi tachinez într-un mod plăcut.”

“Sunt peste 2,000 de „Donkeys” la acest turneu și eu a trebuit să ajung cu nici unul dintre ei la masă.”

“Cred în inima mea că sunt unul dintre cei mai buni 5 jucători de Hold’em nelimitat din lume. E unicul lucru la care mă pricep. Sunt un imbecil la restul lucrurilor.”

Mike Matusow personal

Astăzi, Mike Matusow trăiește în suburbia Henderson din Las Vegas. El deține o casă de 350 m² cu un tavan de tip catedrală.

De când a stat în închisoare, Mike Matusow s-a schimbat foarte mult. Trăiește o viață mult mai liniștită, fără droguri și este de părere că sentința în închisoare i-a schimbat complet viziunea asupra multor lucruri. Acum el spune că știe cât de norocos este.

Pe profilul său de pe MySpace el remarcă – cu excepția pokerului – hobby-urile lui sunt călătoriile și schiatul. Într-un interviu el de asemenea a menționat că unul dintre hobby-urile lui (oarecum neobișnuite) este să facă multe băi în jacuzzi. El pare o persoană foarte curioasă: „Aș încerca aproape tot!”

Mike urăște muzica country, iar filmele lui preferate sunt “Shawshank Redemption”, “Rounders” și “Titanic”. El se bucură de cărțile de Dan Brown cum ar fi “Angels and Demons” și “The Da Vinci Code”. Eroii săi sunt soldații din Irak, în opinia lui, “plătiți extrem de puțin”.

Mike Matusow poartă tot timpul un pandantiv din aur pe un lănțișor, care este alcătuit din 2 litere ebraice care formează cuvântul - “chai” care înseamnă “trăind”.

Sunt foate mulți jucători în scena de poker care obțin o reputație excelentă și care reușesc să câștige simpatia publicului. Unii dintre ei au succes datorită aptitudinilor nemaipomenite, alții au avut victorii incredibile. Chiar și unele obiceiuri nobișnuite pot face jucătorii unici, și astfel, binecunoscuți. Dar de asemenea, este o persoană care combină toate aceste calități: Mike Matusow.

Mike a făcut mai multe greșeli în viață decât majoritatea jucătorilor de poker, dar pentru fanii lui el este oricum una dintre personalitățile principale în orice tip de turneu. El este un jucător bun de poker, dar de asemenea și un comedian grozav. El este probabil unul dintre cei mai buni jucători din lume, și chiar atunci când nu este în top el poate face lumea serioasă și liniștită a pokerului mai distractivă.

Nu există nici o îndoială că Mike Matusow a stabilit alter-egoul său, “The Mouth” ca o forță care să fie cunoscută în lumea nebună a pokerului.

Doriţi să vizionaţi nişte video-uri cu Mike Matusow ?
VĂ RUGĂM SĂ ACCESAŢI 'PLAY' IAR APOI BUTONUL MENIULUI DIN DREAPTA DIFUZORULUI PENTRU A VEDEA MAI MULTE VIDEO-URI CU MIKE MATUSOW
     

    ---

    Tag Cloud

    ---