Duminică,  27. Mai 2018  -  05:20:09
Poker, Sports Betting, Casino Poker, Sportwetten, Casino BonusBonusBonus.cz BonusBonusBonus.sk Poker, kasyno, bukmacher BonusBonusBonus.hu BonusBonusBonus.ru BonusBonusBonus.cn BonusBonusBonus.hk Poker, Sports Betting, Casino
PROFIL

Gustav (Gus) Hansen alias "The great Dane"

Ultima Actualizare: 20. Martie 2014
 
Full Tilt Poker
„Atunci toţi vor vedea cât de nebun sunt!”
Gus despre cartea sa
13.02.1974
Kopenhagen, DK
Vărsător
Celibatar
Monaco, MC
Danemarca
Jocul de table (backgammon), sport (tenis, fotbal, squash, golf), pariurile sportive
Bad Religion, Beatles, Rolling Stones, Björn Afzelius, Bob Dylan, Bob Marley, Bruce Springsteen, Jimi Hendrix, Eminem, U2, Pink Floyd şi mulţi alţii
Rounders, Maverick
…în timpul copilăriei în tabere sau la cluburi
n/a
Agresiv, îi place să combine şi să schimbe stilurile
Howard Lederer, Phil Ivey
„Gus este idolul meu, tipul joacă aproape fiecare mână, el nu poate sta şi aştepta aşii sau ceva. Gus este un zeu al pokerului!” (un fan)
A învăţat engleza ascultând albumele celor de la Pink Floyd şi citind versurile; a fost votat unul dintre cei mai sexy 50 de bărbaţi în viaţă de revista People; a jucat în filmul american de acţiune „Redline”; este faimos pentru stilul său de joc neconvenţional; a făcut parte dintre primii trei jucători (ceilalţi doi fiind Doyle Brunson şi James Gardner) care au fost incluşi la „WPT Walk of Fame” (Galeria Celebrităţilor de la WPT)

Îndreptându-se către SUA

În 1993 Gus a plecat spre Santa Cruz, California, pentru un an de schimb unde şi-a petrecut mult timp la micile cazinouri locale jucând poker şi urmărind jocul altora. El le-a studiat atent strategiile, admirând în special jucătorii care aveau metode mai degrabă neconvenţionale şi imprevizibile. Nefiind sigur care strategie este bună pentru el, Gus folosea des – şi încă foloseşte – mai multe metode într-un joc, ceea ce i-a adus reputaţia unui jucător inconsistent şi neglijent.

După stagiul militar din Danemarca, Gus Hansen s-a reîntors în Statele Unite, de această dată în New York unde şi-a demonstrat abilităţile extraordinare la jocul de table în diferite cluburi de backgammon şi Gin remi. El a decis să trăiască din jocul profesionist de backgammon, însă, eventual, acest câmp a devenit prea mic pentru el. Danezul şi-a petrecut mult timp cu viitorii profesionişti de poker cum ar fi Huckleberry Seed şi Phil Laak, pasiunea sa pentru poker fiind re-trezită. În consecinţă, el a călătorit de multe ori la Los Angeles pentru a învăţa noile variaţii de poker şi pentru a-şi îmbunătăţi jocul.

În 1996, Gus Hansen a participat la WSOP (Campionatul Mondial de Poker) pentru prima dată, însă s-a retras după prima zi de turneu. Aceasta nu a venit ca o surpriză, deoarece el niciodată nu a jucat Texas Hold’em fără limită înainte. Gus nu şi-a pierdut încrederea în sine din cauza acestui eşec iniţial, totuşi! Din contra, el şi-a intensificat antrenamentele, a încercat noi variaţii de poker, a experimentat cu diferite strategii şi le-a combinat. Încercând să-şi găsească propriul stil, el şi-a dat seama eventual că a combina metodele şi a experimenta cu diferite strategii constituia, de fapt, stilul său. Schimbarea permanentă a tacticilor i-a făcut pe unii colegi să creadă că Gus are o dublă personalitate.

Încerci să-ţi dezvolţi propria strategie? Pont de la BonusBonusBonus: Îmbunătăţeşte-ţi strategia cu ajutorul programului de strategii pentru poker!

Câştiguri mari datorită stilului haotic de joc

Acest stil permanent criticat, care poate părea haotic celor din afară, a devenit în final marca lui Gus Hansen care i-a adus atât bani, cât şi recunoaştere. Când a fost ţinut primul WPT (World Poker Tour) în 2002, Gus se simţea pregătit pentru el, arătând tuturor că este o adevărată forţă. El a câştigat 10,000 de dolari în turneul de Texas Hold’em fără limită la Five Diamond World Poker Classic din Las Vegas şi a adunat peste 500,000 de dolari. După această intrare frumoasă în lumea pokerului, faţa lui Gus Hansen era binecunoscută pe scena de poker, jucătorul fiind de neoprit.

În 2003, el a obţinut cel de-al doilea titlu WPT la L.A. Poker Classic. La doar câteva luni mai târziu, el a participat la turneul pe bază de invitaţie de la WPT „Bad Boys of Poker” din Las Vegas, câştigând şi acest eveniment. El a terminat al treilea la Campionatul WPT. Nimic nu părea că i-ar putea opri norocul. În 2007 el şi-a obţinut cel de-al patrulea titlu WPT la Caribbean Adventure de la PokerStars. În acelaşi an, împreună cu Doyle Brunson şi James Garner, el a fost inclus în Galeria Celebrităţilor de la WPT (World Poker Tour Walk of Fame). Fiind unicul jucător care a câştigat patru titluri WPT până în acest moment, el a dobândit şi mai multă faimă, precum şi o poreclă: The Great Dane (Marele Danez).

Însă acestea erau doar timpurile de început: în 2005 Gus Hansen şi-a depăşit câştigurile precedente prin colectarea unui pot de 1 milion de dolari pentru victoria sa de la Poker Superstars Invitational. În acelaşi an el a câştigat London All Star Challenge, precum şi turneul NBC Poker After Dark, învingând profesionişti printre care Phil Hellmuth şi Huck Seed. Gus fost membru al legendarei „Corporaţii” a lui Phil Ivey, un club care l-a provocat pe milionarul şi bancherul de succes, Andy Beal, scoţând din acesta 16.5 milioane de dolari. În 2007, el a câştigat Aussie Millions din Melbourne, cel mai mare turneu de poker din afara SUA, adunând 1.2 milioane de dolari.

Gus Hansen a intra în istorie în special datorită câştigurilor mari pe care le-a avut. În 2006, la cel de-al doilea sezon de la High Stakes Poker, el l-a învins pe Daniel Negreanu cu un careu de cinciari. Daniel avea full house şi era sigur că va lua mega potul de 575,700 de dolari care, până atunci, a fost cel mai mare din istoria show-ului! Recent, Gus a început să se axeze mai mult pe jocurile pe bani, iar turneele la care participă la alege cu foarte mare grijă. El participă cu regularitate la „Big Play” organizat de Bellagio în Las Vegas unde el joacă 13 variante diferite de poker împotriva starurilor cum ar fi Phil Ivey, Doyle Brunson, David Benyamine şi Barry Greenstein. El joacă adesea poker online cu mize mari, în special Omaha cu limită stabilită sau Omaha Hi Lo cu limită. Destul de rar Gus poate fi văzut jucând meciuri de Texas Hold’em, Razz sau Sit’n’Go cu mize mici.

În 2010, Hansen a obţinut în sfârşit prima sa brăţară WSOP şi 288,409 £ participând la evenimentul No Limit Hold'em High Roller Heads-Up din cadrul WSOPE. 

În ciuda succesului său incredibil, Gus Hansen se luptă permanent cu probleme financiare. Stilul său agresiv şi dragostea pentru riscuri i-au adus adesea pierderi imense la jocurile pe bani. Pierzând în jur de un milion în doar câteva partide este ceva absolut normal pentru Gus. Nu este un secret că acestuia îi plac diferite tipuri de pariuri sportive şi adesea pierde. Uneori pariază chiar şi pe propria performanţă sportivă. Deşi Gus nu face un secret din pariurile excesive, numindu-se chiar parior profesionist, sunt momente în care jucătorul ar vrea pur şi simplu să poată renunţa la acest obicei.

Strategia excentrică a lui Gus

Gus Hansen îşi descrie stilul unic şi agresiv ca fiind „crazy” (excentric, extravagant). Spre deosebire de colegul său Howard Lederer care recomandă oricărui începător să joace atent şi înţelept, Gus nu acceptă ideea de a rămâne doar la reguli şi indicaţii. El a explicat într-un interviu că a citit câte ceva despre poker cu scopul de a-şi forma o idee generală despre joc, însă şi-a creat propriul stil. Chiar mai mult, conform lui Gus este pur şi simplu mai interesant şi distractiv să „joci mâinile în loc să le arunci din nou şi din nou”. În plus, să joci cât mai multe mâini poate fi foarte instructiv. Deşi este greu pentru un începător să joace mâinile slabe, Gus recomandă tuturor să încerce cât mai des posibil şi să continue să experimenteze pentru a învăţa ceva. Stilul său a influenţat scena pokerului într-un aşa mod, încât fraza „a avea un Gus” a devenit sinonimă cu „a avea o mână slabă”, o mână pe care doar Gus Hansen ar putea-o juca bine. În ciuda atitudinii lui de „merge totul”, Gus subliniază importanţa capacităţii de a da puţin înapoi şi a te opri pentru a juca mai atent dacă astfel cere situaţia. Multor jucători tineri şi agresivi le lipseşte această aptitudine. Ea este ceva ce Gus a perfecţionat pe parcursul multor ani şi el este convins că exact această experienţă lungă îl face pe el un jucător atât de bun de poker.

Există unele bârfe despre Gus care afirmă că el ar fi doar norocos fără a şti într-adevăr ce face, însă rata succesului său cu siguranţă demonstrează contrariul. El admite că uneori ia unele decizii discutabile şi, la urma urmei, pokerul este şi un joc de noroc. Însă Marele Danez este pur şi simplu genial la el.

Un aspect adiţional strategiei lui de poker este muzica. În timpul unui turneu lung, lui Gus îi place să-şi pornească i-Pod-ul şi să se relaxeze ascultând Bad Religion, Beatles, Rolling Stones, Björn Afzelius, Bob Dylan, Bob Marley, Bruce Springsteen, Jimi Hendrix, Eminem, U2 sau Pink Floyd. Muzica a jucat permanent un rol important în viaţa Marelui Danez care a învăţat engleza în special ascultându-i pe cei de la Pink Floyd şi citind versurile.

În afara meselor de poker

Dincolo de mesele de poker, Gus Hansen este o persoană cu multe talente: el este un jucător pasionat de tenis şi de asemenea mai practică şi golful, squash-ul şi fotbalul. Gus este dependent de sport fiind foarte competitiv. În Danemarca el joacă pentru o echipă de fotbal. Să fie permanent într-o condiţie fizică bună este foarte important pentru Gus, în special având în vedere că petrece foarte mult timp stând la masa de poker. Antrenamentul fizic contrabalansează perfect provocarea mentală a pokerului şi îl ajută să rămână concentrat pe parcursul jocurilor şi turneelor.

Bakgammonul încă este unul dintre hobby-urile preferate ale lui Gus, el fiind gata permanent să joace cu mize mari împotriva oricui care îndrăzneşte să-l provoace. Însă punctele forte ale lui Gus merg dincolo de poker, sport şi jocul de table: în 2004, burlacul a fost ales unul dintre cei mai sexy 50 de bărbaţi în viaţă.

Dacă chiar şi până în acest moment eşti plin de admiraţie şi ţi-e frică să nu pierzi controlul, pregăteşte-te pentru şi mai mult:

Gus comentează transmisiunile de poker daneze şi americane, a apărut în filmul de acţiune „Redline” (2007) şi scrie un blog săptămânal pentru revista daneză „Ekstra Bladet”. În 2003 el fost subiectul unui film documentar danez cu titlul „Royal Straight Flush”. Mai mult, el are un contract cu brandul de fashion pentru bărbaţi Frank Q pentru a purta hainele lor exclusiv pentru apariţiile publice.

Şi acesta încă nu e finalul: multilateral dezvoltatul Gus Hansen mai are şi aptitudini de scriere remarcabile, lucrând la momentul de faţă la o carte despre victoria sa de la Aussie Millions. El a folosit un reportofon pe parcursul turneului pentru ca mai apoi să analizeze mâinile. Cartea care a apărut în 2008, oferă o imagine generală a tuturor mâinilor pe care el le-a jucat pe parcursul a Aussie Millions. Gus vrea să demonstreze cum poţi câştiga un turneu şi explică toate deciziile pe care le-a luat. În această carte unică şi fără precedent, sunt analizate 320 de mâini.

„Atunci toţi vor vedea cât de nebun sunt de fapt!”, spune Gus despre cartea sa.

Gus Hansen locuieşte în Monte Carlo, Monaco, şi este un burlac din convingere după cum am menţionat mai sus.

„Deoarece mie pur şi simplu îmi plac mult prea multe femei!”, explică el.

El călătoreşte prin lume jucând poker şi făcând tot ce vrea. Conform lui Gus, acest mod de viaţă nu este compatibil cu o relaţie permanentă şi ideea de se cupla cu cineva nu-i surâde deloc. Să-l învârtiţi pe Marele Danez în jurul degetului nu este o misiune uşoară, dar continuaţi Femeilor! Cine ştie…

Deşi el locuieşte singur, lui Gus îi place să-şi petreacă timpul cu familia sa în Monaco. El îşi adoră în special mica nepoţică Sally şi abia aşteaptă să o înveţe tot ce ştie despre poker.

Gus Hansen – star de poker, geniu, atlet de top, scriitor, actor, star TV, model şi sex-simbol – acest bărbat le are pe toate!

Doriţi să vizionaţi nişte video-uri cu Gustav (Gus) Hansen ?
VĂ RUGĂM SĂ ACCESAŢI 'PLAY' IAR APOI BUTONUL MENIULUI DIN DREAPTA DIFUZORULUI PENTRU A VEDEA MAI MULTE VIDEO-URI CU GUSTAV (GUS) HANSEN
     

    ---

    Tag Cloud

    ---